inteliLIGHT îmbunătățește iluminatul stradal pentru încă o comunitate din Grecia, în regiunea Elis
Reducerea cheltuielilor, consumului de energie, a costurilor operaționale și o mai bună perspectivă asupra rețelei de iluminat sunt câteva dintre beneficiile care au convins un oraș din Grecia să modernizeze rețeaua de iluminat. Flashnet, împreună cu Sirecled, a răspuns nevoilor de infrastructură de iluminat ale orașului prin instalarea unei combinații de controlere de lămpi individuale inteliLIGHT și controlere de segment FRCM.
În ultimii ani, Grecia a manifestat un interes tot mai mare pentru modernizarea infrastructurii de iluminat prin utilizarea tehnologiilor inteligente, iar inteliLIGHT este una dintre soluțiile preferate în întreaga țară. După ce am finalizat implementarea pentru gestionarea a peste 4000 de corpuri de iluminat pentru un proiect de iluminare inteligentă a unei autostrăzi din Grecia și în alte orașe mari precum Patras, soluția inteliLIGHT își dovedește încă o dată capacitățile și flexibilitatea într-un oraș din vestul Greciei.
Cu câmpiile sale traversate de un râu spectaculos, Elis este o regiune istorică din vestul peninsulei Peloponez, care a demonstrat că natura, istoria și tehnologia pot coexista și prospera împreună. Cum a reușit orașul să facă asta? Prin implementarea unei soluții care utilizează datele și tehnologia într-un mod care răspunde atât nevoilor locale ale comunității, cât și planurilor de dezvoltare ale orașului.
După ce a evaluat circumstanțele locale, municipalitatea a ales soluția de gestionare inteligentă a iluminatului public inteliLIGHT de la Flashnet, atât pentru controlul lămpilor individuale, cât și a controlerelor de segment.
Pe de o parte, orașul poate îmbunătăți controlul infrastructurii la costuri de implementare reduse, permițând iluminarea la nivel de segment pentru un grup de lămpi: aprinderea/oprirea segmentului, funcționarea autonomă și parametrii electrici detaliați ai rețelelor de iluminat stradal.
Pe de altă parte, controlul individual al iluminatului vine cu beneficii suplimentare pentru oraș. Acesta permite controlul și reglarea individuală a lămpilor, analiza diferiților parametri electrici la nivelul iluminatului stradal și, în același timp, facilitează implementarea de către oraș a unor senzori și actuatori suplimentari de tipul smart city.
În ceea ce privește controlerele de iluminat public, orașul a optat pentru prize NEMA – conectori standardizați care pot fi montați cu ușurință pe lampă prin instalare plug-and-play, ceea ce va menține costurile de implementare la un nivel minim. Controlerele NEMA utilizează conectivitatea LTE-M și vor fi instalate cu sprijinul echipelor de implementare ale Sirecled, un producător de lămpi cu o bogată experiență în domeniul iluminatului exterior. Susținută de toți operatorii de telefonie mobilă importanți, rețeaua LTE-M coexistă cu rețelele mobile 2G, 3G și 4G și beneficiază de toate caracteristicile de securitate și confidențialitate ale conectivității preexistente de nivel operator. În plus, controlerele sunt dotate cu un sistem de rezervă GSM și NB-IoT foarte convenabil, cu 15 ani de comunicații incluse.
Întreaga rețea de iluminat se conectează și comunică cu software-ul inteliLIGHT Streetlight Control Software, care permite administrației să controleze și să monitorizeze iluminatul stradal din zonele dorite. Rezultatul este un consum redus de energie prin comutarea inteligentă ON/OFF și prin optimizarea progresivă a dimming-ului și a întreținerii, ceea ce se traduce în beneficii clare pentru comunitate și municipalitate – un mediu curat, costuri operaționale reduse și o calitate mai bună a serviciului de iluminat sunt doar câteva dintre acestea.
Despre SIRECLED
O companie grecească înființată în 2013 de un grup de investitori industriali internaționali pentru a achiziționa unitatea de LED-uri a companiei italiene SIRECLED SRL, cu scopul de a stabili în Grecia o bază de producție inovatoare din punct de vedere tehnologic pentru corpurile de iluminat cu LED-uri. Profilul de pionierat al Sirecled Hellas SA în domeniul tehnologiei de iluminat cu LED-uri provine din experiența vastă a companiei italiene Sirecled Srl. Profitând de cei 20 de ani de experianță în domeniul ingineriei termoelectrice, cu numeroase aplicații, de la proiecte industriale la sectoarele specializate ale practicilor militare și aeronautice, compania a reușit să transforme toate aceste cunoștințe de inginerie in dezvoltarea de corpuri de iluminat cu LED-uri inovatoare. www.sirecled.com
Despre FLASHNET
FLASHNET este o companie de tehnologie în plină dezvoltare care integrează cele mai noi tehnologii IT, energetice și de telecomunicații în soluții hardware și software, creând și implementând sisteme inteligente pentru orașe mai inteligente și infrastructuri mai bune. Înființată în 2005, FLASHNET este un lider în domeniul sistemelor inteligente de gestionare a utilităților, cu operațiuni la nivel mondial. (www.flashnet.ro)
Despre inteliLIGHT®
inteliLIGHT® este un sistem de management de la distanță, care permite activarea automată de tip ON / OFF și controlul luminozității pentru fiecare aparat sau dispozitiv de iluminat public din oraș. Oferă o cunoaștere profundă și de detaliu a rețelei de iluminat și oferă un feedback în timp real la oricare schimbare apărută în rețea. Prin control (dimare) și programarea inteligentă, sistemul poate reduce costurile de energie cu până la 80% (cu lămpi cu LED). Este posibilă monitorizarea defecțiunilor în timp real și optimizarea întreținerii rețelei de iluminat, reducând costurile operaționale cu până la 42%. În plus, inteliLIGHT® este integrat cu platformele de gestionare a orașelor de tip smart city și oferă sprijin pentru dezvoltarea ulterioară a orașelor inteligente. (www.inteliLIGHT.eu)